Category Archives: Alegeri Parlamentare 2016

Locuitorii din Hațeg i-au avut în mijlocul lor pe candidații PSD Hunedoara pentru Parlamentul României.

Locuitorii din Hațeg i-au avut în mijlocul lor pe candidații PSD Hunedoara pentru Parlamentul României. Echipa PSD a dovedit că este una redutabilă, astfel că la întâlnirea cu alegătorii, găzduită în cursul serii în sala de spectacole a liceului, au fost prezenți 12 dintre cei 13 candidați la Camera Deputaților și Senat. Rând pe rând, le-au vorbit celor prezenți despre programul de dezvoltare propus de PSD, despre faptul că toți românii trebuie sprijiniți prin creșteri de salarii, pensii, prin măsuri de relaxare fiscală și, foarte important, prin investiții în toate sectoarele de activitate.

 

#MaiMulțiRomâniÎnClasaDeMijloc! #ÎndrăzneșteSăCreziÎnRomânia! #ÎmpreunăFacemHunedoaraPuternică!

Echipa PSD în vizită la fabricile de încălțăminte din municipiul Hunedoara.

Echipa PSD în vizită la fabricile de încălțăminte din municipiul Hunedoara. Natalia Intorero și Ilie Toma, candidați pentru Camera Deputaților din partea PSD Hunedoara, și primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, au fost bine primiți la cele două unități de producție. Propunerile PSD pentru relansarea economiei românești și creșterea salariilor au fost ascultate cu interes de personalul fabricilor.

 

#MaiMulțiRomâniÎnClasaDeMijloc! #ÎndrăzneșteSăCreziÎnRomânia! #ÎmpreunăFacemHunedoaraPuternică!

Până şi Băsescu recunoaşte: Cioloş… zero!

Guvernul „tehnocratului” Cioloş a pierdut competiţia în ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Acum vine pe ultima sută de metri cu măsuri de grăbire a absorbţiei, asumându-şi, în mod de-a dreptul ruşinos, intrarea unor fonduri care nu există decât pe hârtie.
Băsescu, însuşi, a recunoscut: „Socoteala este simplă, zero absorbţie fonduri europene, zero proiecte aprobate pe programul de 300 miliarde al lui Juncker, zero proiecte de autostrăzi sau căi ferate modernizate, zero proiecte de regularizări de râuri pentru a diminua riscul de inundaţii, zero programe de refacere a sistemului de irigaţii, zero programe masive de reîmpădurire şi multe alte zerouri în zone ale economiei care sunt esenţiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre România şi ţările avansate ale Europei. Altfel spus, totul pentru consum, totul pentru voturi, totul pentru victorie… în alegeri!”
Am trăit să o vedem şi pe asta! Un preşedinte care a ruinat aproape ţara, arătând cu degetul un Guvern Zero, care vrea să transforme România într-o colonie a Uniunii Europene, într-o feudă a firmelor transnaţionale, şi care execută orbeşte ordinele politrucilor de la Bruxelles! (Dorin Avram)

Natalia Elena Intotero: “Sănătatea şi Educaţia rămân pilonii politicii social-democrate pentru bunăstarea românilor”

afis-intotero-tap

 

Dacă vrem ca România să se dezvolte armonios şi copiii noştri să aibă un viitor mai bun, există două lucruri care nu pot fi surse de profit: educaţia şi sănătatea. Să investim în sănătate şi educaţie este o necesitate obligatorie a acestui moment. Şi programul cu care Partidul Social Democrat vine în fața alegătorilor exprimă tocmai acest mesaj.

 

Pacientul este prima prioritate a reformei în sănătate

Programul PSD pentru Sănătate prevede că bugetul alocat acestui domeniu va acoperi integral nevoile sistemului sanitar şi va creşte de la 4,8% din PIB în 2016, la 6,4% din PIB în 2020. Este prima condiţie pentru că reforma să aibă succes.

Direcţiile pe care vor fi dirijate fondurile sunt dezvoltarea infrastructurii medicale, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii din Sănătate deja existente, asigurarea accesului la medicamente pentru toţi pacienţii,  asigurarea prevenţiei, a diagnosticului rapid şi creşterea veniturilor personalului medical.

“Va fi extinsă lista programelor naţionale de sănătate publică prin introducerea de programe noi. Va fi asigurată finanţarea integrală pentru toate serviciile medicale aferente unei boli cuprinse într-un Program Naţional, începând cu analiza imagistică, continuând cu alte analize complementare şi cu medicamentele”, ne-a declarat Natalia Elena Intotero, candidat PSD pentru Camera Deputaţilor.

Screening gratuit pentru bolile cronice cu impact mare

Prevenţia şi depistarea bolilor în faza lor incipientă rămân factori-cheie pentru menţinerea sănătăţii oamenilor. Tocmai de aceea programele naţionale de sănătate vor include screening gratuit pentru depistarea din timp a bolilor cu impact mare asupra sănătăţii publice. Şi este vorba aici, în primul rând, despre bolile netransmisibile cu impact public ridicat cum ar fi: cancerul mamar, cancerul colo-rectal, cancerul pulmonar, bolile cardio-vasculare, bolile pulmonare cronice sau bolile renale.

“Viaţa nu are preţ. A salva o viaţă de om este de fapt un act de eroism. A recunoaşte rolul important pe care personalul medical îl are în societate este o întoarcere obligatorie la normalitate, la umanitate”, ne-a spus Natalia Elena Intotero.

 

Șanse pentru tinerii români de a face parte din clasa de mijloc!

 

De ce tinerii continuă să părăsească România? Unul din răspunsurile posibile este că aici nu mai au speranţe pentru o viaţă decentă. Conform celor mai noi date statistice furnizate de Eurostat, unul din 5 tineri sub 25 de ani este șomer, riscul de sărăcie și excluziune socială în rândul tinerilor este de 42,7%, iar aproape 800.000 tineri români trăiesc în deprivare materială severă. Unul din cinci tineri români între 15 și 29 ani, nici nu învață, nici nu lucrează. Tinerii din România simt că sunt în impas. Iar lipsa unei perspective este evidenţiata şi de faptul extrem de grav că 99 din 100 nu intenționează să își deschidă o afacere.

Soluţia pe care PSD o propune pentru tineri este, în primul rând, o investiţie în educaţia lor pentru că educaţia este cea mai sigură formă de ieșire din sărăcie. În acest sens, Programul “Garanţia pentru tineret” prevede mai multe variante de a-i sprijini financiar pe tineri prin acordarea de alocații pentru finalizarea studiilor sau a gimanziului, acordarea de burse profesionale în valoare de 400 lei/lună sau oferirea unui sprijin de 250 lei/lună pentru continuarea studiilor de către tinerii din familiile sărace. “Sunt cadru didactic, cunosc foarte bine comunităţile din județ şi dificultăţile, atât ale elevilor, cât şi ale profesorilor din zonă. Am convingerea fermă că propunerile din Programul PSD pentru Educaţie vor fi o gură de aer proaspăt pentru toţi cei care sunt implicaţi în activitatea educaţională”, a adăugat Natalia Elena Intotero.

 

Acces la facultate pentru tinerii din mediul rural

Nu au fost uitaţi nici tinerii de la sat. Pentru ei, Programul PSD propune ca facultăţile să rezerve o cotă specială de 10%. Cu o singură condiţie: după absolvire să profeseze în învățământul din mediul rural minim o durată egală cu perioada studiilor. Tot în ajutorul lor s-a stabilit şi creșterea burselor sociale de la 360 lei/lună în 2016, la 700 lei/lună la 1 iulie 2017, astfel încât să acopere 2-3 mese pe zi la cantina studențească, cheltuielile cu îmbrăcămintea, încălțămintea și materialele de studiu. Şi pentru că relaxarea fiscală este o prioritate, ea se regăseşte şi în Educaţie. PSD a prevăzut că o anumită sumă anuală va putea fi dedusă din impozitul datorat de fiecare persoană pentru cheltuielile educaționale. Vor fi bani pentru rechizite, taxe școlare, cursuri de formare sau participare la conferințe.

 

“Orăştie – Geoagiu – Simeria vor avea acelaşi loc cu totul special în inima mea”

 

“În ultimii patru ani, am fost mereu în mijlocul oamenilor din zona Orăștie – Geoagiu – Simeria, am simţit permanent suportul şi ajutorul lor şi le mulţumesc pentru aceasta. M-am străduit să le ascult şi să rezolv, cum am putut mai bine, problemele cu care se confruntă. Şi chiar dacă aria de responsabilitate s-a extins acum asupra întregului Judeţ Hunedoara, oamenii din zona Orăştie – Geoagiu – Simeria vor avea acelaşi loc cu totul special în inima mea”, a afirmat Natalia Elena Intotero.

 

 

Biroul de presă

Împreună facem Hunedoara Puternică!

Candidații PSD Hunedoara la Camera Deputaților și Senat au poposit duminică, 20 noiembrie, la Țebea, locul de suflet al moților. Natalia-Elena Intotero și Alin Țambă, candidați pentru Camera Deputaților și Viorel Sălan, candidat pentru Senat au fost primiți cu căldură de către alegătorii veniți din toată comuna Baia de Criș. Alături de candidați au fost Sorin Vasilescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, consilierul județean Aurel Circo și primarul comunei Baia de Criș, Mihai Gorcea. Principala problemă cu care se confruntă oamenii este lipsa lemnelor de foc, o situație generalizată, de altfel, la nivel național. Candidații PSD Hunedoara au adus lămuririle necesare legate de această situație dificilă în care se află locuitorii din mediul rural și au transmis mesajul lor pozitiv pentru următorii patru ani, de dezvoltare a țării și de reașezare a economiei pe baze solide.

 

#MaiMulțiRomâniÎnClasaDeMijloc! #ÎndrăzneșteSăCreziÎnRomânia! #ÎmpreunăFacemHunedoaraPuternică!

 

Mai mulți români in clasa de mijloc

Zecile de oameni prezenți în târgul de sâmbătă de la Băcia au stat de vorbă cu candidatul PSD la Camera Deputaților, Radu Barb. Indiferent că a fost vorba de producători, crescători de animale, comercianți ori vizitatori, în marea lor majoritate s-au declarat susținători ai PSD. Oamenii au adus în discuție situația grea în care se află producătorii agricoli și crescătorii de animale, faptul că munca lor nu este prețuită și nu-și pot valorifica produsele. Alături de Radu Barb a fost echipa PSD Băcia care a împărțit tuturor materiale cu oferta electorală a partidului.

#MaiMulțiRomâniÎnClasaDeMijloc! #ÎndrăzneșteSăCreziÎnRomânia! #ÎmpreunăFacemHunedoaraPuternică!