Daily Archives: November 27, 2016

Locuitorii din Hațeg i-au avut în mijlocul lor pe candidații PSD Hunedoara pentru Parlamentul României.

Locuitorii din Hațeg i-au avut în mijlocul lor pe candidații PSD Hunedoara pentru Parlamentul României. Echipa PSD a dovedit că este una redutabilă, astfel că la întâlnirea cu alegătorii, găzduită în cursul serii în sala de spectacole a liceului, au fost prezenți 12 dintre cei 13 candidați la Camera Deputaților și Senat. Rând pe rând, le-au vorbit celor prezenți despre programul de dezvoltare propus de PSD, despre faptul că toți românii trebuie sprijiniți prin creșteri de salarii, pensii, prin măsuri de relaxare fiscală și, foarte important, prin investiții în toate sectoarele de activitate.

 

#MaiMulțiRomâniÎnClasaDeMijloc! #ÎndrăzneșteSăCreziÎnRomânia! #ÎmpreunăFacemHunedoaraPuternică!

Echipa PSD în vizită la fabricile de încălțăminte din municipiul Hunedoara.

Echipa PSD în vizită la fabricile de încălțăminte din municipiul Hunedoara. Natalia Intorero și Ilie Toma, candidați pentru Camera Deputaților din partea PSD Hunedoara, și primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, au fost bine primiți la cele două unități de producție. Propunerile PSD pentru relansarea economiei românești și creșterea salariilor au fost ascultate cu interes de personalul fabricilor.

 

#MaiMulțiRomâniÎnClasaDeMijloc! #ÎndrăzneșteSăCreziÎnRomânia! #ÎmpreunăFacemHunedoaraPuternică!

Până şi Băsescu recunoaşte: Cioloş… zero!

Guvernul „tehnocratului” Cioloş a pierdut competiţia în ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Acum vine pe ultima sută de metri cu măsuri de grăbire a absorbţiei, asumându-şi, în mod de-a dreptul ruşinos, intrarea unor fonduri care nu există decât pe hârtie.
Băsescu, însuşi, a recunoscut: „Socoteala este simplă, zero absorbţie fonduri europene, zero proiecte aprobate pe programul de 300 miliarde al lui Juncker, zero proiecte de autostrăzi sau căi ferate modernizate, zero proiecte de regularizări de râuri pentru a diminua riscul de inundaţii, zero programe de refacere a sistemului de irigaţii, zero programe masive de reîmpădurire şi multe alte zerouri în zone ale economiei care sunt esenţiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre România şi ţările avansate ale Europei. Altfel spus, totul pentru consum, totul pentru voturi, totul pentru victorie… în alegeri!”
Am trăit să o vedem şi pe asta! Un preşedinte care a ruinat aproape ţara, arătând cu degetul un Guvern Zero, care vrea să transforme România într-o colonie a Uniunii Europene, într-o feudă a firmelor transnaţionale, şi care execută orbeşte ordinele politrucilor de la Bruxelles! (Dorin Avram)